alburiŭ - explicat in DEX

alburiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj. Albicios. ♦ (Despre culori) Deschis, șters, spălăcit. – Alboare + suf. -iu.

alburiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alburíu² s. n., art. alburíul

alburiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj. Albicios. ♦ (Despre culori) Deschis, șters, spălăcit. – Din alboare + suf. -iu.

alburiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
alburíŭ, -íe adj. Albicĭos.

alburiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alburíu¹ adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi

alburiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alburiu a. 1. albicios: pe bolta alburie o stea nu s’arată EM; 2. se zice de porumbul alb și mare în bob. [V. alboare].

alburiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). — Alboare + suf. -iu.