albumeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (
Bot.) Floare-de-colț. –
Cf. alb.albumeală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)albumeálă (-éli), s. f. – Plantă (Gnaphalium leontopodium). –
Var. albumiță. Lat. albumen (Candrea-Dens., 40; DAR;
cf. REW 328, unde lipsește
rom.);
cf. it. albume. Cuvîntul
lat. este reprezentat numai de formele
der., prima cu
suf. -eală, și a doua cu
suf. dim. -
iță.albumeală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (
Bot.) Floare-de-colț. – Din lat.
albumen +
suf. -ealăalbumeală (Dicționaru limbii românești, 1939)albumeálă f., pl.
elĭ. V.
albumiță.albumeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)albumeálă s. f.,
g.-d. art. albumélei; pl. albumélealbumeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)albumeală f. floare alb-gălbuie, numită și
floarea reginei, se găsește pe muntele Caraiman
(Gnaphalium leontopodium). [Lat. ALBUM, cu sufixul
eală].
albumeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (
Bot.) Floare-de-colț. —
Cf. alb.