albăstrime - explicat in DEX

albăstrime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime.

albăstrime (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
albăstríme s.f. (înv.) ciocoime

albăstrime (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; (prin restricție) ciocoime. ♦ Partidul conservator (al boierilor). – Din albastru² + suf. -ime.

albăstrime (Dicționaru limbii românești, 1939)
albăstríme f., pl. ĭ. Iron. Totalitatea locuitorilor de oraș, îmbrăcațĭ în albastru (închis), în opoz. cu țărănime. V. cĭocoĭ, cĭofligar.

albăstrime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími

albăstrime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
albăstrime f. 1. față albastră: sub cer albastru a mării albăstrime AL.; 2. ciocoime, burghezi sau nobili (îmbrăcați în albastre), în opozițiune cu țăranii.

albăstrime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. — Albastru + suf. -ime.