albăstrel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj.,
s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui
albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (
Centaurea cyanus). –
Albastru +
suf. -el.albăstrel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj. Diminutiv al lui
albastru2.
albăstrel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)albăstrél (rar)
adj. m.,
pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstrélealbăstrel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj.,
s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui
albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță
(Centaurea cyanus). — Albastru +
suf. -el.