alarmist - explicat in DEX

alarmist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj., (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste.

alarmist (Dicționar de neologisme, 1986)
ALARMÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care răspândește știri alarmante (cu intenția de a produce panică); (cel) care se alarmează repede, sperios; timorat; înfricoșat. ♦ (Despre știri) Care alarmează, îngrozește, care produce panică. V. alarmant. [Cf. fr. alarmiste].

alarmist (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALARMÍST, -Ă I. adj., s. m. f. (cel) care răspândește știri alarmante; (cel) care se alarmează repede; sperios. II. adj. (despre știri) alarmant. (< fr. alarmiste)

alarmist (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f. Persoană care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; persoană care se alarmează ușor. ♦ (Adjectival, despre vorbe, știri etc.) Care produce panică. – Fr. alarmiste.

alarmist (Dicționaru limbii românești, 1939)
*alarmíst, -ă adj. (d. alarmă). Care are obiceĭ să răspîndească veștĭ alarmante: ziar alarmist.

alarmist (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste

alarmist (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. — Din fr. alarmiste.