alaciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alaciu a. Buc. 1. bălțat (de vite): nouă cirede de vaci, toate cu viței alaci POP.; 2. fig. amestecat: asta-i lumea cea alace, face omul cum îi place POP. [V. alac; 3. alaciu e refăcut din pl. alace].