ajutor - explicat in DEX

ajutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.

ajutor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ajutór (ajutoáre), s. n. – 1. Sprijin. – 2. Persoană care ajută, auxiliar. – 3. Locțiitor, adjunct. Mr. ağutor, megl. jutor. Lat. adiūtōrium (Cipariu, Gram., 62; Pușcariu 53; Candrea-Dens., 35; REW 173; DAR; Rosetti, I, 162); cf. prov. ajutori. – Der. ajutora, vb., pe care DAR îl consideră a fi reprezentant al unui lat. *adiūtŭlāre, și Candrea al lui *adiūtōriāre, ambele fiind de prisos, deoarece vb. se explică prin mijloacele interne ale rom.; ajutori, vb. (a ajuta); ajutorie, s. f. (ajutor, asistență); ajutorință, s. f. (ajutor; contribuție impusă în Mold., în sec. XVIII, cu caracter tranzitoriu); ajutornic, adj. (milostiv); neajutorat, adj. (lipsit de ajutor).

ajutor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ajutor, ajutoare s. n. (pub.) donație în haine, alimente, medicamente venită din străinătate, în special după Revoluția din decembrie 1989

ajutor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AJUTÓR¹, ajutoare, s. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile). ◊ Expr. A fi de ajutor sau a veni în ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva). ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutorium.

ajutor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AJUTÓR², -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f. Persoană care ajută alteia într-o activitate oarecare (secondând-o și subordonându-i-se). – Lat. adjutorium.

ajutor (Dicționaru limbii românești, 1939)
ajutór n., pl. oáre și urĭ (lat. adjutorium). Acțiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sări în ajutor cuĭva, a-ĭ aduce ajutor. Persoană care ajută (după fr. adjoint, adjunct, orĭ aide, ajutor): primaru și ajutoarele luĭ (nu ajutoriĭ!). Un bir numit și ajutorință (sec. 18). Ajutor! strigăt de cerut ajutor (adică: sărițĭ în ajutor, dați-mĭ ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutătoare saŭ (maĭ bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem ș. a. Cp. cu membru, meșter și șef.

ajutor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ajutór¹ (persoană) (rar) s. m., pl. ajutóri

ajutor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!ajutór² (sprijin, persoană) s. n., pl. ajutoáre

ajutor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ajutor n. 1. ușurare de sarcini: cheamă în ajutor pe Turci; 2. tovarăș de muncă: ajutor de primar. [Lat. ADJUTORIUM].

ajutor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f., s.n. 1. S.m și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secondând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ Expr. A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. — Lat. adjutor, adjutorium.