aiura - explicat in DEX

aiura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

aiura (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

aiura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză

aiura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. — [Var.: aiurí vb. IV] — Din aiure(a).