agăța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AGĂȚÁ, agắț, vb. I.
1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦
Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (
Fam.) A acosta o persoană (de sex opus).
2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva;
fig. a se crampona. [
Var.:
acățá vb. I] –
Lat. *accaptiare (<
captiare „a prinde”).
agăța (Dicționar de argou al limbii române, 2007)agăța, agăț v. t. 1. a fura
2. a aresta
3. a acosta o persoană de sex opus
agăța (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AGĂȚÁ, agắț, vb. I.
1. Tranz. A atârna, a suspenda, a anina ceva de un cârlig, de un cui etc. ♦
Refl. și
tranz. (
Pop.) A (se) spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (
Fam.) A acosta o persoană.
2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva;
fig. a se crampona. [
Var.:
acățá vb. I] –
Lat. *accaptiare (<
captiare „a prinde”).
agăța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)agățá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. agắț, 3
agáță; conj. prez. 3
să agáțeagățà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)agățà v. V.
acățà.agăța (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AGĂȚÁ, agăț, vb. I.
1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦
Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (
Fam.) A acosta o persoană (de sex opus).
2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva;
fig. a se crampona. [
Var.:
acățá vb. I] —
Lat. *accaptiare (<
captiare „a prinde”).