aguridă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din
ngr. agurída.aguridă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)agurídă (-ízi), s. f. – Strugure înainte de coacere. –
Mr. aguridă, megl. guridă. Mgr. ἀγουρίδα de la ἄγουρος „verde” (
gr. ἄωρος),
cf. alb. aguridhe, bg. agurida (Miklosich,
Fremdw., 73). În Banat circulă
agur, s. m. „vie sălbatică”, ce pare a reprezenta mgr. ἄωρος menționat. –
Der. agurijoară, s. f. (plantă, portulacă);
agurizar, s. m. (vie sălbatică).
aguridă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)aguridă, aguride s. f. (glum.) fetișcană, adolescentă
aguridă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AGURÍDĂ s. f. Strugure necopt, foarte acru. –
Ngr. agurida.aguridă (Dicționaru limbii românești, 1939)agurídă f., pl. inuz. [!]
de, ca
stafide, orĭ
zĭ, ca
cărămizĭ (mgr. și ngr.
agurída, d.
águros, crud; bg.
agorída). Poamă crudă, strugurĭ cruzĭ.
Prov. Părințiĭ mănîncă aguridă, și copiilor li se strepezesc dințiĭ, păcatele părinților cad asupra copiilor.
S' a făcut agurida miere, s' a potolit cearta, s' aŭ împăcat dușmaniĭ.
aguridă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)agurídă s. f.,
g.-d. art. agurídei; pl. agurídeaguridă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aguridă f.
1. strugure necopt sau acru cu care țăranii își acresc ciorbele;
2. zeamă dintr’însul;
3. orice poamă acră. [Gr. mod. AGURIDA, din
àguros, necopt].
aguridă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. — Din
ngr. agurída.