agonisită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AGONISÍTĂ s. f. (
Pop.) Agoniseală. –
V. agonisi.agonisită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996)AGONISÍTĂ, agonisite, s. f. (Pop.) Agoniseală. –
V. agonisi.agonisită (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AGONISÍTĂ s. f. Agoniseală. –
V. agonisi.agonisită (Dicționaru limbii românești, 1939)agonisită f., pl.
e (d.
agonisesc). Est. Agoniseală, avere agonisită.
agonisită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)agonisítă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. agonisítei; pl. agonisíteagonisită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)agonisită f. agoniseală.
agonisită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AGONISÍTĂ, agonisite s. f. (
Pop.) Agoniseală. –
V. agonisi.