agățà - explicat in DEX

agăța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

agăța (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus

agăța (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda, a anina ceva de un cârlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

agăța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
agățà v. V. acățà.

agăța (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] — Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).