agà - explicat in DEX

aga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AGÁ s. f. v. agă.

aga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
agá (înv.) s. f., art. agáua, g.-d. art. agálei; pl. agále, art. agálele

aga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ÁGA s. f., pl. ÁGA

aga (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AGÁ s. f. v. agă.

aga (Dicționaru limbii românești, 1939)
agá f., pl. agale, gen. al agaleĭ, și agă m., pl. agĭ, gen. al agăĭ saŭ agiĭ saŭ al luĭ aga (turc. ar. pers. agha, la Turcĭ, în vechime „domn, om cult”, iar azĭ „mic funcționar, aprod”), Vechĭ. Odinioară, comandantu general al infanteriiĭ în rezidența domnuluĭ și tot-odată și șefu polițiiĭ, care avea ca ajutor pe căpitanu de dorobanțĭ (dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun). Un boier de prima clasă. Maĭ în coace [!] (la începutu sec. 19), prefect de poliție.

agà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
agà m. (pl. agale) ofițer sau comandant turc; agaua ienicerilor (titlu familiar cântecelor populare). [Turc. AGA, căpetenie].

aga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AGÁ s. f. v. agă.