afront - explicat in DEX

afront (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.

afront (Dicționar de neologisme, 1986)
AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].

afront (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)

afront (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignire – Fr. affront.

afront (Dicționaru limbii românești, 1939)
*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.

afront (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
afrónt (a-front) s. n., pl. afrónturi

afront (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică.