aducător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. –
Aduce +
suf. -ător.aducător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care aduce. – Din
aduce +
suf. -(ă)tor.aducător (Dicționaru limbii românești, 1939)aducătór, -oáre adj. și s. Care aduce:
aducătoru uneĭ scrisorĭ.aducător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aducătór adj. m.,
pl. aducătóri; f. sg. și
pl. aducătoáreaducător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aducător a. și m. care aduce;
aducător aminte, care pune iar în minte, comemorativ.
aducător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. —
Aduce +
suf. -ător.