adoptiv - explicat in DEX

adoptiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinții) care au adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus.

adoptiv (Dicționar de neologisme, 1986)
ADOPTÍV, -Ă adj. (Despre copii) Înfiat. ♦ (Despre părinți; despre patrie) Dobândit prin adopție. [Cf. lat. adoptivus, fr. adoptif].

adoptiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve

adoptiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ADOPTÍV, -Ă adj. (despre copii) primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; înfiat. ◊ (despre părinți) dobândit prin adopție. (< fr. adoptif, lat. adoptivus)

adoptiv (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil străin. – Fr. adoptif (lat. lit. adoptivus).

adoptiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*adoptív, -ă adj. (lat. adoptivus). Relativ la adopțiune: fiŭ, tată adoptiv.

adoptiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
adoptiv a. 1. care a adoptat: părinte adoptiv; 2. care a fost adoptat: fiu adoptiv.

adoptiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. — Din fr. adoptif, lat. adoptivus.