admira (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADMIRÁ, admír, vb. I.
Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din
fr. admirer, lat. admirari.admira (Dicționar de neologisme, 1986)ADMIRÁ vb. I. tr. A privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. [P.i.
admir. / < fr.
admirer, cf. lat.
admirari].
admira (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)admirá (-r, -át), vb. – A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de admirație. <
Fr. admirer. –
Der. (din
fr.)
admirabil, adj.;
admirativ, adj.;
admirație, s. f.;
admirator, adj.admira (Marele dicționar de neologisme, 2000)ADMIRÁ vb. tr. a privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. (< fr.
admirer, lat.
admirare)
admira (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADMIRÁ, admír, vb. I.
Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. –
Fr. admirer (
lat. lit. admirari).
admira (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)admirá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
admírăadmirà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)admirà v. a privi cu o mirare amestecată cu plăcere (ceva frumos sau rar).
admira (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADMIRÁ, admír, vb. I.
Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. — Din
fr. admirer, lat. admirari.