adeverință - explicat in DEX

adeverință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.

adeverință (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept; chitanță, recipisă. – Din adeveri + suf. -ință.

adeverință (Dicționaru limbii românești, 1939)
adeverínță f., pl. e (d. adeveresc). Hîrtie scrisă saŭ alt lucru care adeverește ceva (dovadă, recepisă [!], chitanță, certificat, atestat).

adeverință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe

adeverință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
adeverință f. chitanță, dovadă.

adeverință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. — Adeveri + suf. -ință.