adevăra (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADEVĂRÁ vb. I.
v. adeveri.adevăra (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)adevărá (-veréz, -át), vb. A confirma, a susține, a întări justețea unui fapt. –
Var. adeveri. <
Lat. *
addeverāre, cf. it. avverare, fr. avérer, sp. averar. Var. este astăzi forma cea mai curentă.
Der. adevărat, adj. (conform cu adevărul, autentic, veritabil);
adeverință, s. f. (adevăr, dovadă);
adeveritor, adj. (care adeverește);
adeveritor, s. m. (în dreptul vechi, 12 boieri desemnați să cerceteze și să judece orice pricină la care se consideră necesară o examinare de experți);
neadevărat, adj. (fals, mincinos).
adevăra (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADEVĂRÁ vb. I.
v. adeveri.adevăra (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADEVĂRÁ vb. I
v. adeveri.