ademenire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de
a ademeni și rezultatul ei; ademeneală; (
concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. [
Var.: (
reg.)
adimeníre s. f.] –
V. ademeni.ademenire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de
a ademeni și rezultatul ei.
1. Atragere, ispitire, momire, seducere; (
concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește.
2. (Rar) Încântare, admirație. [
Var.: (
reg.)
adimeníre s. f.]
ademenire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ademeníre s. f.,
g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníriademenire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ademenire f.
1. atragere (amăgitoare);
2. iluziune.
ademenire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de
a ademeni și rezultatul ei; ademeneală; (
concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. [
Var.: (
reg.)
adimeníre s.f] —
V. ademeni.