adamit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și
f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din
fr. adamite.