acuzativ - explicat in DEX

acuzativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

acuzativ (Dicționar de neologisme, 1986)
ACUZATÍV s.n. Cazul în care stau complementul direct, complementul indirect precedat de prepoziție și complementele circumstanțiale. [Cf. lat. accusativus, fr. accusatif].

acuzativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ACUZATÍV s. n. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute. (< lat. accusativus, fr. accusatif)

acuzativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996)
ACUZATÍV, acuzative, s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

acuzativ (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ACUZATÍV s. n. sg. Cazul complementului direct, al complementului indirect cu prepoziție și al complementelor circumstanțiale – Fr. accusatif (lat. lit. accusativus).

acuzativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*acuzatív n., pl. e. Gram. Cazu cu care se construesc [!] verbele transitive: lupu îl mănîncă pe mĭel.

acuzativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
acuzatív s. n., pl. acuzatíve

acuzativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
acuzativ n. al patrulea caz al declinațiunii, exprimând complementul direct.

acuzativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ACUZATÍV, acuzative, s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție com­pletivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. — Din fr. accusatif, lat. accusativus.