act (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc. ◊
Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva.
2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊
Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva).
A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe.
A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultatul unei activități conștiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde către realizarea unui scop.
3. Diviziune principală a unei opere dramatice, reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din
lat. actum, fr. acte.act (Dicționar de neologisme, 1986)ACT s.n. 1. Rezultatul unei acțiuni, al unei activități umane; acțiune, faptă. ◊
A lua act (de ceva) = a afla, a înregistra, a nota;
a face act de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
2. Document oficial care constată un fapt, o învoială, o obligație etc. ◊
Act de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces.
3. Diviziune a unei piese de teatru. [< lat.
actus, cf. fr.
acte].
act (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)act (ácte), s. n. –
1. Document, înscris. –
2. Manifestare, acțiune, fapt. <
Fr. acte. –
Der. (din.
fr.)
acțiune, s. f.;
acționa, vb.;
acționar, s. m.;
acționist, s. m. (acționar);
activ, adj.;
activ, s. n. (credit);
activa, vb. (a pune în mișcare);
activist, s. m. (agitator comunist);
activitate, s. f.;
actual, adj.;
actualist, s. m. (adept al actualismului);
actualitate, s. f.;
actualiza, vb.;
inacțiune, s. f.;
inactiv, adj.;
inactual, adj.act (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACT s. n. 1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă. ♦ a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe. 2. document, înscris oficial. ♦ ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces. 3. diviziune a unei opere dramatice. (< fr.
acte, lat.
actum)
act (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc. ♢
Act de acuzare = concluzie scrisă, întocmită de organele judiciare și servind ca bază de dezbateri la un proces.
2. Manifestare a activității umane; acțiune, fapt. ♢
Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva).
A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe.
A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde către realizarea unui scop.
3. Diviziune mai mare în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice. –
Lat. lit. actum (
fr. acte).
act (Dicționaru limbii românești, 1939)*act n., pl.
e (lat.
actum, lucru făcut). Fapt, acțiune:
act de dreptate, de autoritate, de războĭ. A face act de prezență, a te arăta undeva numaĭ ca să nu fiĭ acuzat c' aĭ lipsit, dar fără să lucrezĭ.
Act de credință, dovadă de fidelitate. Hîrtie (document) care adeverește un fapt:
act de naștere, de cununie, de moarte. Act de acuzare, expunerea faptelor acuzatuluĭ.
A lua act de ceva, a constata legal, a înregistra faptu (lat.
actus). Diviziune a uneĭ pĭese teatrale:
tragedie în cincĭ acte.act (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)act s. n.,
pl. ácteact (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)act n.
1. deciziunea unei autorități:
a lua act de, a declara că se va ținea seamă de;
act de acuzare, expunerea faptelor imputate unui acuzat;
actele stării civile, registre în cari se înscriu nașterile, căsătoriile, morții;
2. înscris constatând o învoială sau o îndatorire:
act de societate; 3. certificat:
act de botez; 4. diviziunea unei piese teatrale:
comedie în 3 acte.act (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris
1. ◊
Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva.
2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊
Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla.
A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe.
A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop.
3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. —
Din lat. actum, fr. acte.