acru - explicat in DEX

acru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÁCRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m²). – Din fr. acre.

acru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

acru (Dicționar de neologisme, 1986)
ÁCRU s.m. Unitate de măsură egală cu 4046,856 m², folosită în India, Anglia, America de Nord etc. [Pl. -ri. / cf. fr. acre, it. acro, lat.t. acrum < germ. Acker].

acru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ácru (ră), adj. – 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii etc. 2. Murat (în oțet sau în saramură). 3. Aspru. – Mr., megl. acru. < Lat. ācrus, formă vulg. de la ācer (Pușcariu 15; Candrea-Dens., 13; REW 92; DAR; Pascu, I, 28); cf. alb. egrë, it., port. agro, fr. aigre, cat. agre, sp. agrio. Der. acreală, s. f. (gust acru); acri, vb. (a înăcri; a irita; a se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva); acricios, adj. (acrișor); acrime, s. f. (acreală); acriș, s. n. (zer înăcrit); acritură, s. f. (murătură); acriu, adj. (acrișor); înăcri, vb. (a acri; a amărî; a sătura).

acru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ácru³ (gust) (a-cru) s. n., art. ácrul

acru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ÁCRU s. m. unitate de măsură a suprafețelor agricole (4046,86 m²), în țările anglo-saxone. (< fr., engl. acre)

acru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ÁCRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură de suprafață egală cu 4067 de metri pătrați (sau, în anumite țări, cu valori variabile). – Fr. acre.

acru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a căpătat) gustul caracteristic al oțetului, al lămâii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii, al borșului etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

acru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

acru (Dicționaru limbii românești, 1939)
ácru, -ă adj. (lat. pop. acrus îld. acer, acru; it. sp. pg. agro, fr. aigre). Care are gustu lămîiĭ, acid, înțepător: un vin acru de-ți sare căciula' n pod. Fig. Iron. Care pare că simte acreală, adică „nemulțămit” [!]: o față acră. Vest. Murat: varză acri.