acta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁCTA s. n. pl. Colecție de documente, registre, condici privitoare la o anumită instituție, persoană sau problemă. –
Cuv. lat.acta (Dicționar de neologisme, 1986)ÁCTA s.n.pl. 1. Colecție de documente, registre etc. privitoare la o anumită instituție, persoană sau problemă.
2. Titlu al unor periodice sau colecții de lucrări științifice, publicate de o societate sau de o instituție. [< lat.
acta].
acta (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÁCTA s. n. pl. 1. colecție de documente, registre etc. 2. titlu al unor periodice, colecții de lucrări științifice publicate de o societate, de o instituție. (< lat.
acta)
acta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ÁCTA (‹
cuv. lat.)
s. n. pl. Colecție de documente, registre, condici privitoare la o anumită instituție, persoană sau problemă. ♦
A diurnă = însemnări zilnice afișate, prin care se difuzau la romani diferite informații (politice, militare etc.). Datează din
sec. 2
î. Hr. și reprezintă cea mai veche formă de ziar.
acta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ACTA, NON VERBA (
lat.)
fapte, nu vorbe – Faptele sunt mai grăitoare decât vorbele. Variantă:
Res, non verba.acta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ácta (
lat.)
s. n. pl.acta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁCTA s. n. pl. Colecție de documente, registre, condici privitoare la o anumită instituție, persoană sau problemă. —
Cuv. lat.