acolit - explicat in DEX

acolit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

acolit (Dicționar de neologisme, 1986)
ACOLÍT s.m. și f. Cel care ajută pe cineva (într-o acțiune). ♦ Părtaș al cuiva la uneltiri sau la acțiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului în cultul catolic. 2. Divinitate secundară care însoțește o divinitate principală. [< fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, însoțitor].

acolit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ACOLÍT, -Ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic. 2. divinitate secundară. (< fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

acolit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ACOLÍT, acoliți, s. m. 1. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș la uneltiri și acțiuni criminale. 2. Slujitor din clerul inferior, azi numai în biserica romano-catolică. – Fr. acolyte.

acolit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

acolit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*acolít m. (fr. acolyte, lat. acolýthus îld. acolúthus, d. vgr. akóluthos, servitor. V. anacolut). Un fel de paraclisier la catolicĭ. Fig. Iron. Ajutor (tovarăș) subaltern.

acolit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
acolít s. m., pl. acolíți

acolit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
acolit m. tovarăș (mai adesea în nume de rău), ajutor subaltern.