aclamà - explicat in DEX

aclama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba prin strigăte de bucurie, prin manifestări publice ale entuziasmului; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

aclama (Dicționar de neologisme, 1986)
ACLAMÁ vb. I. tr. A primi cu strigăte de bucurie, de aprobare entuziastă pe cineva sau ceva; a ovaționa. [P.i. aclam, 3,6, -mă, conj. -me. / < fr. acclamer, cf. it.. lat. acclamare].

aclama (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ACLAMÁ vb. tr. a primi cu aclamații; a ovaționa. (< fr. acclamer, lat. acclamare)

aclama (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A manifesta aprobare sau entuziasm pentru o persoană, o idee, o acțiune etc., prin urale sau aplauze; a ovaționa. – Fr. acclamer (lat. lit. acclamare).

aclama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. Din fr. acclamer, lat. acclamare.

aclama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aclamà v. a primi cu strigăte de bucurie sau de aprobare.