aclama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACLAMÁ, aclám, vb. I.
Tranz. A saluta, a aproba prin strigăte de bucurie, prin manifestări publice ale entuziasmului; a ovaționa. – Din
fr. acclamer, lat. acclamare.aclama (Dicționar de neologisme, 1986)ACLAMÁ vb. I. tr. A primi cu strigăte de bucurie, de aprobare entuziastă pe cineva sau ceva; a ovaționa. [P.i.
aclam, 3,6,
-mă, conj.
-me. / < fr.
acclamer, cf. it.. lat.
acclamare].
aclama (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACLAMÁ vb. tr. a primi cu aclamații; a ovaționa. (< fr.
acclamer, lat.
acclamare)
aclama (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACLAMÁ, aclám, vb. I.
Tranz. A manifesta aprobare sau entuziasm pentru o persoană, o idee, o acțiune etc., prin urale sau aplauze; a ovaționa. –
Fr. acclamer (
lat. lit. acclamare).
aclama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACLAMÁ, aclám, vb. I.
Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. Din
fr. acclamer, lat. acclamare.aclama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aclamá (a ~) (a-cla-) vb.,
ind. prez. 3
aclámăaclamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aclamà v. a primi cu strigăte de bucurie sau de aprobare.