accesoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj.,
s. n. 1. Adj.,
s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar.
2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din
fr. accessoire, lat. accessorius.accesoriu (Dicționar de neologisme, 1986)ACCESÓRIU, -IE adj. Care însoțește un element principal, fiind dependent de acesta. ♦ (
s.n.; la pl.) Piese anexe ale unei mașini etc. [Cf. lat.
accessorius, fr.
accessoire].
accesoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACCESÓRIU, -IE I.
adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial. II. adj., s. n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex. (< fr.
accessoire, lat.
accessorius)
accesoriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar. ◊ (Substantivat,
n.)
Accesorii de îmbrăcăminte. –
Fr. accessoire (
lat. lit. accessorius).
accesoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)accesóriu1 [
riu pron. ryu]
adj. m.,
f. accesórie (-ri-e); pl. m. și
f. accesóriiaccesoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)accesóriu2 [
riu pron. ryu]
s. n.,
art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)accesoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)accesoriu a.
1. care depinde de un lucru principal;
2. care se adaogă la cel principal:
clauză accesorie.accesoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj.,
s. n. 1. Adj.,
s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar.
2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. — Din
fr. accessoire, lat. accessorius.accesoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*accesóriŭ, -e adj. (mlat.
accessorius). Care depinde de un lucru principal:
clauză accesorie S. n. Lucru accesoriŭ:
a lua accesoriŭ drept principal. Accesoriile uneĭ mașinĭ, bucățile care o compun orĭ o întrețin. Adv. În mod accesoriŭ.