abrupt - explicat in DEX

abrupt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

abrupt (Marele dicționar de neologisme, 2000)
abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)

abrupt (Dicționar de neologisme, 1986)
ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].

abrupt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
abrúpt¹ (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte

abrupt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
abrúpt² (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi

abrupt (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus).

abrupt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

abrupt (Dicționaru limbii românești, 1939)
*abrúpt, -ă adj. (lat. abruptus, fr. abrupt). Prăpăstios: munte abrupt. Fig. Fără șir, aspru: stil abrupt. Adv. A scrie abrupt.

abrupt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
abrupt a. 1. cu clină repede și inegală: stâncă abruptă; 2. fig. stil abrupt, fără șir și fără grație; ex abrupto, pe neașteptate.