abdicare - explicat in DEX

abdicare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. – V. abdica.

abdicare (Dicționar de neologisme, 1986)
ABDICÁRE s.f. Acțiunea de a abdica și rezultatul ei. [< abdica].

abdicare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica.

abdicare
abdicáre s.f. 1 Renunțare la tron. Proclamarea revoluției la Izlaz, răscularea din București și abdicarea lui Bibescu... sunt consemnate zi cu zi (GHICA). 2 Fig. Renunțare la ceva, cedare (în fața greutăților). • pl. -ări. /v. abdica. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

abdicare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
abdicáre s. f., g.-d. art. abdicắrii; pl. abdicắri

abdicare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
abdicare f. renunțare la tron. Cele mai cunoscute abdicări au fost: a lui Carol Quintu în 1556, a lui Napoleon I în 1814, a lui Cuza în 1866, și a lui Milan, regele Serbiei, în 1889. Cele mai recente sunt abdicarea împăratului german Wilhelm II și a țarului Bulgariei Ferdinand (ambele în 1918).

abdicare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. — V. abdica.