serafic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic;
fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din
fr. séraphique.serafic (Dicționar de neologisme, 1986)SERÁFIC, -Ă adj. Îngeresc; (
fig.) pur, nevinovat, candid. [Cf. fr.
séraphique, lat.
seraphicus].
serafic (Marele dicționar de neologisme, 2000)SERÁFIC, -Ă adj. îngeresc; (fig.) pur, nevinovat, candid. (< fr.
séraphique, lat.
seraphicus)
serafic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)seráfic adj. m.,
pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráficeserafic (Dicționaru limbii românești, 1939)*seráfic, -ă adj. (lat.
seraphicus). De serafim, al serafimilor.
Fig. Ideal, curat:
amor serafic. Ordin, institut serafic, Ordin, institut franciscan.
serafic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)serafic a. ce ține de serafimi;
viziune serafică.serafic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic;
fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. — Din
fr. séraphique.