latură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦
Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊
Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte.
Pe lături = într-o parte și în alta.
Pe de lături = alături, pe lângă;
fig. pe ocolite, indirect. ◊
Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊
Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (
Înv. și
pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊
Expr. A bate laturile = a umbla fugar.
2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru.
3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [
Pl. și:
lături. –
Var.:
láture s. f.] –
Lat. *
latora (=
latera, pl. lui
latus, -eris).latură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)látură (láturi), s. f. –
1. Coastă, rînă, flanc. –
2. Bord, margine, țărm. –
3. Extremitate, cap, parte laterală sau terminală a unui obiect. –
4. (Înv.) Regiune, provincie. –
Var. lature, pl. lături. Din
lat, s. n., din al cărui
pl. laturi s-a reconstituit un
sing. analogic,
cf. fagure, gaură (Caragață,
BF, III, 39). Ar putea reprezenta de asemeni și
pl. lat. latera (Pușcariu 950; Candrea-Dens., 961; REW 4934; DAR; Candrea; Tiktin),
cf. v. it. latora. În sfîrșit, Ascoli,
Arch. glott. it., II, 529 și Scriban se gîndesc la
lat. latus, lateris, ceea ce pare mai puțin probabil.
Pl. laturi pare că s-a specializat în epoca modernă cu sensul de „părți, coaste”, în timp ce
pl. lături, se folosește aproape exclusiv în expresii fixe;
în lături, adv. (la o parte; aparte, afară; în afară);
pe de lături, adv. (de ambele părți; indirect);
alături (
var. alăturea),
adv. (lîngă, aproape de).
Der. lăturalnic, adj. (lateral; indirect; ascuns, nedemn), cu
suf. -
nic; lătural, adj. (lateral), creație artificială a lui Odobescu, după
fr. latéral, neuzitată;
lăturean, adj. (
Trans., periferic;
Trans., străin, venetic, de afară);
lăturinț, adj. (Banat, străin);
lăturiș, adj. (lateral);
lăturaș, adj. (lateral);
lăturaș, s. m. (locuitor al periferiei sau al unui cartier;
înv., locuitor care plătea numai dările la un feudal, fără să aibă obligații față de principe;
înv., străin, din afară; muncitor la minele de sare; cal de alături; cal de ajutor; nimfă de țîntar; ultimii dinți ai calului);
lăturar (
var. lăturaș, lăturință),
s. n. (scîndura care se adaugă la căruță, pentru a fi încărcată mai mult);
alătura, vb. (a pune alături, a compara; a reuni, a adăuga);
delătura, vb. (a despărți), de la expresia
de lături; înlătura, vb. (a despărți, a separa; a da deoparte, a suprima);
lătunoaie (
var. lătunoi, lăturoi),
s. f. (răritură, bucată de pînză neapretată și scămoșată; bucată de lemn, scîndură tăiată de lîngă scoarță), de la
laturăcu
suf. augmentativ -
oi; lătunoios, adj. (plin de scame; plin de rărituri).
latură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)látură s. f.,
g.-d. art. láturii; pl. láturilatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦
Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊
Loc. adv. In lături = ia o parte, într-o parte.
Pe lături = într-o parte și în alta.
Pe de lături = alături, pe lângă;
fig. pe ocolite, indirect. ◊
Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊
Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (
înv. și
pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊
Expr. A bate laturile = a umbla fugar.
2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [
Pl. și:
lături. Var.:
láture s. f.] —
Lat. *latora (=
latera, pl. lui
latus, -eris).