gâscă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÂSCĂ, gâște, s. f. Pasăre domestică de talie mare, de obicei cenușie pe spate și pe laturi și albă pe piept, cu gâtul lung, crescută pentru carnea, untura și fulgii ei
(Anser domesticus). ◊
Gâscă sălbatică = specie mai mică de gâscă, vânată pentru carne
(Anser anser). ◊
Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui, a sacrifica ceva util, prețios, bun pentru cineva care nu știe să prețuiască cele primite. ♦ (
Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din
bg. găska.gâscă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gâscă, gâște s. f. (peior.) 1. femeie proastă.
2. femeie naivă și sentimentală.
3. persoană care participă la jocuri de noroc și pierde din nepricepere.
gâscă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gấscă s. f.,
g.-d. art. gấștei; pl. gấștegâscă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gâscă f.
1. pasăre de casă din ordinul palmipedelor
(Anser); 2. fig. femeie prostănacă;
3. pl. aplicațiuni metaforice (aluziune la labele pasării):
a) șurupelnițele teascului de vie;
b) cuiele sau mâinile vârtelniței;
4. stâlpii cari sprijinesc coastele prispelor (la casele țărănești);
5. Tr. bulz de mămăligă înbrânzită. [Bulg. GŬSKŬ].