gaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GAZ1 s. n. Țesătură foarte subțire. – Din
fr. gaze.gaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GAZ2, gaze, s. n. 1. Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, ușor deformabile și expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă și tind să ocupe întregul volum pe care îl au la dispoziție. ◊
Gaz perfect (sau
ideal) = gaz (ipotetic) extrem de rarefiat, la care produsul dintre presiune și volum rămâne constant la orice temperatură.
Gaz aerian (sau
de iluminat) = gaz combustibil obținut prin
distilarea huilei la temperaturi înalte.
Gaz lichefiat = amestec de gaze combustibile ușor lichefiabile, obținut prin extragerea directă din gaze de sondă sau prin distilare din unele produse petroliere, păstrat în stare lichidă în butelii.
Gaz nobil = fiecare dintre elementele chimice situate în grupa a opta principală a sistemului periodic al elementelor, inclusiv heliu, caracterizate prin inerția lor chimică.
Gaz solid = combinație solidă de molecule de gaz metan și de apă, care se găsește în special în zonele unde pământul este înghețat până la mari adâncimi.
Gaze naturale = gaze combustibile care emană din pământ.
2. (La
pl.) Nume dat unor substanțe gazoase toxice sau asfixiante folosite în război.
3. (La
pl.) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor.
4. Petrol lampant. ◊
Expr. (
Fam.)
Doar n-am băut gaz, se spune ca răspuns negativ la o propunere nepotrivită; nici nu mă gândesc!
A arde gaz (sau
gazul)
degeaba = a nu face nimic, a pierde vremea de pomană. – Din
fr. gaz.gaz (Dicționar de neologisme, 1986)GAZ1 s.n. (
Text.) Voal de mătase. [< fr.
gaze].
gaz (Dicționar de neologisme, 1986)GAZ2 s.n. 1. Nume dat corpurilor fluide care au o coeziune moleculară foarte mică.
2. Denumire populară pentru petrolul lampant.
3. (
La pl.) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) gaz”, „fluid”. [Pl.
-ze, var.
gazo-. / cf. fr.
gaz, germ.
Gas].
gaz (Marele dicționar de neologisme, 2000)GAZ1 s. n. voal de mătase. (< fr.
gaze)
gaz (Marele dicționar de neologisme, 2000)GAZ2 s. n. 1. fluid compresibil, cu o coeziune moleculară foarte mică. 2. substanță sau amestec de substanțe în stare gazoasă, drept combustibil. ◊ petrol lampant. 3. (pl.) emanații gazoase ale stomacului sau intestinelor. 4. (pl.) substanțe toxice, iritante, asfixiante etc. folosite în război. (< fr.
gaz)
gaz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gaz (gáze), s. n. –
1. Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusă. –
2. Petrol. –
Mr. gaz. Fr. gaz. –
Der. găzar, s. m. (vînzător de gaz lampant);
gazos, adj., din
fr. gazeux; gazorniță, s. f. (lampă de petrol; bidon).
gaz (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *gaz n., pl.
e și
urĭ (fr.
gaz, cuv. creat arbitrar de Van Helmont, † 1644, poate după flamandu
geest, spirt. D. fr. și turc.
ghaz).
Fiz. și
chim. Corp aeriform, abur care rămîne așa la temperatura ordinară, cum e
oxigenu, idrogenu [!], azotu. Pop. Petrol.
Gaz permanent, se zicea așa despre gazurile care nu putuse [!] fi încă lichefăcute [!], ceĭa ce azĭ se poate.
Gaz de iluminat, gaz care se scoate destilînd cărbuniĭ de pămînt, după descoperirea lui Filip Lebon la începutu sec. XIX și care se compune din idrogen, metan, oxid de cărbune ș. a. El servește la iluminat, încălzit, unflatu baloanelor, mișcatu motoarelor ș. a. Tot din această destilare se scoate
coxu și
catranu.gaz (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *gaz n. și (maĭ bine)
gáză f. (fr.
gaze f., poate d. numele orașuluĭ Gaza, din Siria). Pînză ușoară și transparentă, de matasă [!], de in ș. a. V.
tifon 1 și
fludă.gaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gaz1 (voal)
s. n.