exercita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXERCITÁ, exercit, vb. I.
Tranz. 1. A practica, a îndeplini o profesie, o funcție etc.
2. A face să fie simțit, a valorifica un drept, un privilegiu, o influență etc. [
Pr.:
eg-zer-] – Din
lat. exercitare.exercita (Dicționar de neologisme, 1986)EXERCITÁ vb. I. tr. 1. A îndeplini, a practica (o funcție, o profesiune etc.).
2. A manifesta, a pune în acțiune, în mișcare, a face simțit (o influență, un drept etc.). [Pron.
eg-zer-, p.i.
exércit (acc. și
exercít),
-tez. / < lat.
exercitare].
exercita (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXERCITÁ vb. tr. 1. a îndeplini o funcție, a practica o profesiune etc. 2. a valorifica o influență, un drept etc. (< lat.
exercitare)
exercita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exercitá (a ~) [
x pron. gz]
vb.,
ind. prez. 3
exércităexercità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)exercità v.
1. a exersa;
2. a practica, a împlini:
a exercita o funcțiune; 3. fig. a produce:
a exercita o influență oarecare.exercita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXERCITÁ, exércit, vb. I.
Tranz. 1. A practica, a îndeplini o profesie, o funcție etc.
2. A face să fie simțit, a valorifica un drept, un privilegiu, o influență etc. [
Pr.:
eg-zer-] —
Din lat. exercitare.