exequatur (Dicționar de neologisme, 1986)EXEQUÁTUR s.n. invar. Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. [Pron.
ex-sec-vá-. / < fr.
exequatur, cf. lat.
exsequatur – să execute].
exequatur (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXEQUATUR [EX-SEC-VÁ-]
s. n. inv. 1. autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunțată de un tribunal străin. (< fr.
exequatur, lat.
exsequatur, să execute)
exequatur (Dicționaru limbii românești, 1939)*exequátur n., pl. tot așa (cuv. care e pers. III sing. a conjunctivuluĭ latin a verbuluĭ
éxsequor, „execut”, și care înseamnă să „se execute” și se pron.
execŭátur). Autorizare acordată de un suveran unuĭ agent diplomatic orĭ consular străin să exercite în țară funcțiunile care i-s încredințate. Formulă care face executorie o sentență [!] dată în țară străină. Formulă care face executorie o sentență dată de arbitri. – Mulțĭ ignoranțĭ zic
exeguatór.exequatur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exequátur (
lat.) [
qu pron. cv]
(-qua-) s. n.exequatur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)exequatur n.
1. ordin sau permisiune de a executa;
2. autorizare acordată de un suveran unui agent diplomatic străin spre a rezida în țară și a-și exercita funcțiunile.