chiar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIAR, -Ă, chiari, -e, adv.,
adj. I. Adv.1. Tocmai, întocmai, exact.
Pornește chiar acum. ♦ Însuși, singur, nu altcineva sau altceva decât...
Era chiar copilul lui. 2. Până și, încă și.
Chiar prin somn tot simțea. ♦ Încă; deja.
Chiar de la început. ♦ (Precedat de „nici”) Măcar. ♦ (Urmat de propoziție concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și în cazul.
Mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. 3. În realitate, cu adevărat, într-adevăr.
Iată că chiar vine. 4. (
Înv.) În mod clar, lămurit.
II. Adj. (
Înv.) Clar, curat, pur, limpede. –
Lat. clarus.chiar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chiár adv.,
adj. –
1. (Înv.) Clar, pur, curat. –
2. Clar, evident. –
3. Exact, tocmai, întocmai. –
4. Realmente, efectiv, într-adevăr. –
5. Însuși, singur, nu altcineva. –
6. Pînă și, încă și. –
Istr. kl’or. Lat. clarus, claro (Pușcariu 356; Candrea-Dens., 334; REW 1963; DAR),
cf. it. chiaro, prov. clar, fr. clair, sp.,
port. claro, în
sp. cu același uz
adv. Uzul
adj., este frecvent și comun în textele vechi; s-a păstrat în cîteva expresii,
din chiar senin, sau
apă chioară (în loc de
apă chiară): îndepărtîndu-se de sensul curent, cuvîntul a fost confundat cu
chior „cu un singur ochi”, ceea ce, pe lîngă alterarea fonetică, a modificat și sensul, astfel încît astăzi
apă chioară înseamnă „zeamă lungă” sau „poșircă” (totuși, după P. Tănase,
RLR, LXX, 41-5, este vorba de
chior „cu un singur ochi”; și, după Buescu,
RPF, II, 337, de un cuvînt diferit, în legătură cu
sp. chirla, port. chilra). Pentru semantismul lui
chiar, adv.,
cf. it. (ep)pur(e), lat. pure, germ. rein, și uzul
adv. al lui
curat (Șeineanu,
Semasiol., 182). – Din
rom. provine
rut. tjar (Candrea,
Elemente, 407).
chiar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHIAR1 adv. 1. Tocmai, întocmai, exact.
Acum hora era chiar în șosea (REBREANU). ♦ Însuși, singur, nu altcineva sau altceva.
Copilul cu bobocii era chiar copilul lui (EMINESCU).
2. Până și, încă și.
Chiar prin somn... își urmărea gândul hotărât (C. PETRESCU). ♦ (Precedat de „ba”) Ba încă, ce e mai mult. ♦ (Precedat de „nici”) Nici măcar. ♦ (Urmat de propoziție concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și dacă.
În casa unui prietin eu am să mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni (SADOVEANU).
3. Încă (de pe vremea aceea).
Chiar de-acum un an. 4. În realitate, de fapt, într-adevăr.
Nu că zic eu, dar chiar vine (CREANGĂ). –
Lat. clarus.chiar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHIAR2, -Ă, chiari, -e, adj. (
Înv.) Clar, limpede, lămurit. ◊ (Azi în
expr.)
Din chiar senin = pe neașteptate. –
Lat. clarus.chiar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chiar1 (
înv.)
adj. m.,
pl. chiari; f. chiáră, pl. chiárechiar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chiar2 adv.chiar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chiar adv.
1. însuș în persoană:
era chiar mă-sa; 2. mai mult încă:
chiar atunci; din chiar senin, pe neașteptate. [Vechiu rom.
chiar, curat, luminos («vin
chiar, inimă
chiară») = lat. CLARUS; devenit adv. în limba modernă].
chiar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIAR, -Ă, chiari, -e, adv.,
adj. I. Adv. 1. Tocmai, întocmai, exact.
Pornește chiar acum. ♦ Însuși, singur, nu altcineva sau altceva decât...
Era chiar copilul lui. 2. Până și, încă și.
Chiar prin somn tot simțea. ♦ Încă; deja.
Chiar de la început. ♦ (Precedat de „nici”) Măcar. ♦ (Urmat de propoziție concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și în cazul.
Mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. 3. În realitate, cu adevărat, într-adevăr.
Iată că chiar vine. 4. (
Înv.) În mod clar, lămurit.
II. Adj. (
Înv.) Clar, curat, pur, limpede. —
Lat. clarus.