atribui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV.
Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi.
2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din
fr. attribuer, lat. attribuere.atribui (Dicționar de neologisme, 1986)ATRIBUÍ vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi.
2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, în socoteala cuiva. [P.i.
atríbui, 3,6
-ie. / < fr.
attribuer, cf. lat.
attribuere].
atribui (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATRIBUÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi. 2. a repartiza. 3. a pune pe seama cuiva. (< fr.
attribuer, lat.
attribuere)
atribui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV.
Tranz. 1. A acorda, a conferi.
2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. –
Fr. attribuer (
lat. lit. attribuere).
atribui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)atribuí (a ~) (a-tri-) vb.,
ind. prez. 3
atríbuie, imperf. 3
sg. atribuiá; conj. prez. 3
să atríbuieatribui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV.
Tranz. 1. A da, a acorda; a conferi.
2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. — Din
fr. attribuer, lat. attribuere.atribuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*atríbuĭ și (rar)
-ĭésc, a
-í v. tr. (lat.
attribúere, it.
attribuire, fr.
attribuer. V.
con-, dis- și
re-tribuĭ. –
Eŭ atribuĭ, tu atribuĭ, el atribuĭe, să atribuĭe). Daŭ, acord, recunosc:
îțĭ atribuĭe ție premiu. Imput, arunc în spinarea cuĭva:
a atribui cuĭva cauza uneĭ nenorocirĭ.atribuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)atribuì v.
1. a da, a recunoaște;
2. a imputa.