atribut - explicat in DEX

atribut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum.

atribut (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ATRIBÚT s.n. ~ 3. (Inform.) Informație care însoțește o categorie sintactică.

atribut (Dicționar de neologisme, 1986)
ATRIBÚT s.n. 1. Însușire esențială proprie unui obiect, unui fenomen etc. ♦ Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară de propoziție, care determină un substantiv sau un substitut al acestuia. [< lat.sc. attributum, cf. fr. attribut].

atribut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire inseparabilă a unui obiect sau a unui fenomen, fără de care ele nu pot să existe. ♦ (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblemă. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut (lat. lit. attributum).

atribut (Dicționaru limbii românești, 1939)
*atribút n., pl. e (lat. attribútum). Ceĭa ce e propriŭ, (particular) cuĭva: imensitatea e unu din atributele luĭ Dumnezeŭ. Simbol: o sabie, o balanță sînt atributele Dreptățiĭ. Log. și Gram. Ceĭa ce se afirmă saŭ se neagă despre subiectu uneĭ propozițiunĭ [!], vorba care face asta.

atribut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
atribút (a-tri-) s. n., pl. atribúte

atribut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
atribut n. 1. ceea ce-i propriu unei persoane sau unui lucru: sborul e atributul păsărilor; 2. semn distinctiv, simbol: atributele regalității; 3. Gram. vorba care determină sau califică subiectul.

atribut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. (Lingv.) Parte secundară a propoziției care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. 3. (Fil.) Calitate a unei substanțe. 4. (Rel.) Atributele divine = perfecțiuni atribuite lui Dumnezeu, altele decât propria sa esență. — Din fr. attribut, lat. attributum.