țopăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚOPĂÍ, țópăi, vb. IV.
Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (
Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [
Var.:
țupăí vb. IV] –
Țop +
suf. -ăi.țopăi (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))țopăí vb., ind. prez. pers. 1
țópăi / țopăiéscțopăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țopăí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
țópăie, imperf. 3
sg. țopăiá; conj. prez. 3
să țópăiețopăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚOPĂÍ, țópăi, vb. IV.
Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (
Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [
Var.:
țupăí vb. IV] —
Țop +
suf. -
ăi.țopăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)țópăĭ și
-ĭésc, a
-í v. intr. (d.
țop, țup și rudă cu ceh.
cupati, a tropoi încet. Bern. 1, 130).
Iron. Sar saŭ dansez mult:
copiiĭ țopăĭaŭ pin [!] casă, Ĭon a țopăit la horă. – Și
țúpăĭ.țopăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țopăì v. a sări într’un picior:
ia privește cum țopăește AL. [V.
țop!].