șușui - explicat in DEX

șușui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

șușui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. — Formație onomatopeică.

șușuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
șúșuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. șu-șu-șu, foșnetu frunzelor bătute de vînt ș. a.; ung. susogni, a foșni, a șopti, bg. šušny, șoptesc. V. șoșăĭ, sîsîĭ). Rar. Foșnesc, fîșîĭ: frunzele șușuĭaŭ (Lit.). Șoptesc, vorbesc în șoaptă (Lit.). V. tr. Sîsîĭ, liniștesc un prunc legănîndu-l în brațe și pronunțînd încet și repetat sunetu ș: mama șușuĭa copilu.

șușuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șușuì v. a șopti: frunzele șușuiau. [Onomatopee].