șuguì - explicat in DEX

șugui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

șugui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
șuguí, șuguiesc, vb. intranz. – A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde' că o iubesc” (Ștețco 1990: 276). – Din șagă „glumă” (< sl. šega, šuga) + -ui.

șugui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șuguì v. Mold. a glumi: șuguești ori ți-e într’adins ? CR. [Derivat din șagă].

șugui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] — Șagă + suf. -ui.