zglăvoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și
m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (
Cottus gobio).
2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă).
3. S. m. (
Bot.) Albăstrea. [
Var.:
glăvoácă s. f.] – Din
bg. glavoč.zglăvoc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglăvóci, zglăvoáce, s. m. și
f. ~ (din
sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și
glavă)
zglăvoc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)zglăvóc2 s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.
zglăvoc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zglăvóc2 (plantă) s. m., pl.
zglăvócizglăvoc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZGLĂVÓC2, zglăvoci, s. m. (
Pop.)
1. Floare de cânepă (mai ales a cânepei de toamnă).
2. (
Bot.) Vinețele. –
Bg. glavoč.zglăvoc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZGLĂVÓC1 s. m. v. zglăvoacă.zglăvoc (Dicționaru limbii românești, 1939)zglăvóc și
-óg m. (sîrb.
zglavak, nod, juncțiune, d.
glava, cap;
glavoč, obleț [pește] și tătăișă [plantă]. V.
zglăvoacă și
ghioc 2). Zglăvoacă. Partea de sus a uneĭ plante, căpățînă, bulb, spic:
să se treĭere ca să se scuture zglăvocu (Vs.),
fără s´o zmîncească, căcĭ așa s´ar scutura sămînța (cînepeĭ) din zglăvoc (Șez. 9, 140). Un fel de centauree numită și
corovatică și
jmoc. – Și
zl-.zglăvoc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, s. f.,
s. m. 1. S. f. (și
m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (
Cottus gobio).
2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă).
3. S. m. (
Bot.) Albăstrea. [
Var.:
glăvoácă s. f.] — Din
bg. glavoč.