zglobiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZGLOBÍU, -ÍE, zglobii, adj. Vioi, sprinten, zburdalnic. ♦ (Despre dansuri) Cu un ritm vioi, săltăreț, vesel. – Din
sl. zlobivŭ.zglobiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZGLOBÍU, ZGLOBÍE, zglobíi, adj. –
1. Rău, ticălos. –
2. Ștrengar, zburdalnic, poznaș. –
3. Vesel, jucăuș, vioi. –
Var. zglobiu, z(g)lobiv. Sl. zglobivŭ (Cihac, II, 342; Șeineanu,
Semasiol., 220; Tiktin;
cf. Hasdeu,
Col. lui Traian, 1882, p. 245-9, 478-90),
cf. bg. zlobiv „răutăcios”,
v. pol. zglobiwy „rău”. Primul este
înv.zglobiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zglobíu adj. m., f.
zglobíe; pl. m. și f.
zglobíizglobiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZGLOBÍU, -ÍE, zglobii, adj. (Adesea substantivat) Vioi, sprinten, zburdalnic. ♦ (Despre dansuri) Săltăreț. – Slav (
v. sl. zlobivŭ).
zglobiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZGLOBÍU, -ÍE, zglobii,
adj. Vioi, sprinten, zburdalnic. ♦ (Despre dansuri) Cu un ritm vioi, săltăreț, vesel. — Din
sl. zlobivŭ.zglobiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)zglobíŭ, -íe adj. (vsl.
zlobivŭ, răutăcĭos; vpol.
zglobiwy. P. epentează, cp. cu
jgheab, sclab, sclav, scleme, p. înț. cu
nebun. V.
nezlobiv).
Vechĭ (
zlobiv1 și
zglobiv). Răutăcĭos, răŭ:
om zglobiv, pofte zglobive. Azĭ. Zburdalnic, vioĭ:
copiĭ, veverițe zglobiĭ.