zgâria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦
Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊
Expr. A zgâria pământul = a ara superficial.
A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă.
2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura.
3. Compuse:
zgârie-brânză s. m. și
f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos;
zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [
Pr.:
ri-a] –
Lat. *
scaberare (<
scaber).