zenit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦
Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din
fr. zénith.zenit (Dicționar de neologisme, 1986)ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl.
-turi, -te. / < fr.
zénith, cf. ar.
samt ar-runs – calea de deasupra capului].
zenit (Marele dicționar de neologisme, 2000)ZENÍT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr.
zénith)
zenit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zenít s. n.
zenit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦
Fig. Culme, apogeu, înălțime. –
Fr. zénith.zenit (Dicționaru limbii românești, 1939)*zenít n., pl.
urĭ și
e (fr.
zénith, cuv. stricat de scriitoriĭ evuluĭ mediŭ d. ar.
semt, cu art.
al-semt, de unde vine
azimut).
Astr. Punctu în care verticala unuĭ loc ajunge sfera cerească.
Fig. Apogeŭ, punctu cel maĭ înalt al gloriiĭ. V.
nadir, azimut.zenit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zenit n.
1. Astron. punctul cerului situat tocmai de asupra observatorului;
2. fig. punctul cel mai înalt la care se poate ajunge:
zenitul gloriei; ca vulturul voit-am zenitul să-l pătrund AL.
zenit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu emisfera cerească superioară situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦
Fig. Culme, apogeu, înălțime. — Din
fr. zénith.