zece (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZÉCE, zeci, num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între nouă și unsprezece și care se indică prin cifra 10 sau X. ◊ (Adjectival) Are zece elevi. (La
pl., arată o cantitate mare nedeterminată)
Zeci de oameni. ◊
Expr. A avea zece vieți, se spune când cineva scapă cu viață din situații primejdioase.
A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. ◊ (Substantivat)
Scrie un zece pe tablă. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Etajul zece. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De zece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența
num. distributiv)
Plecau câte zece. 2. (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse de la unsprezece până la nouăsprezece)
Cincisprezece. ♦ (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse de la douăzeci până la nouăzeci și nouă)
Patruzeci și trei. –
Lat. decem.zece (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zéce num. – Număr între nouă și unsprezece. –
Mr. dzațe, megl. zeți, istr. zece. Lat. dĕcem (Pușcariu 1934; REW 2497),
cf. vegl. dik, it. dieci, prov. detz, fr. dix, cat. deu, sp. diez, port. dez. Intră în
comp. tuturor unităților de
zece: douăzeci, treizeci etc. –
Der. zecilea (
var. zecelea),
num. ord. (care se află între al nouălea și al unsprezecelea);
zecime, s. f. (a zecea parte);
azeace, s. f. (
înv., dijmă, zeciuială);
zeciuială (
var. zăciuială),
s. f. (dijmă);
zeciuitor, s. m. (persoană care dijmuiește);
înzeci, vb. (a multiplica cu zece);
zecimal, adj., format după
fr. décimal.zece (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zéce num.;
1O / Xzece (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*zéce (mulțime de zece elemente)
s. f.zece (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*zéce (notă)
s. m.zece (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZÉCE, zeci, num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între nouă și unsprezece; se indică prin cifra
10 sau
X. ◊ (Adjectival)
Ora zece. ◊ (Substantivat)
A luat un zece la matematică. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Etajul zece. 2. (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse, de la unsprezece până la nouăsprezece)
Cincisprezece. ♦ (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse, de la douăzeci până la nouăzeci și nouă)
Patruzeci și trei. –
Lat. decem.zece (Dicționaru limbii românești, 1939)zéce num. (lat.
dĕcem, it.
dieci, pv.
detz, fr.
dix, cat.
deu, sp.
diez, pg.
dez). De doŭă orĭ cincĭ:
amîndoŭă mînile [!] aŭ la un loc zece degete. Fig. Mult:
ĭ-am spus de zece orĭ, și tot nu înțelege.zece (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zece num. nouă plus una. [Lat. DECEM].
zece (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZÉCE, zeci, num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între nouă și unsprezece și care se indică prin cifra 10 sau X. ◊ (Adjectival) Are zece elevi. (La
pl., arată o cantitate mare nedeterminată)
Zeci de oameni. ◊
Expr. A avea zece vieți, se spune când cineva scapă cu viață din situații primejdioase.
A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. ◊ (Substantivat)
Scrie un zece pe tablă. ◊ (Cu valoare de
num.
ord.)
Etajul zece. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De zece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența
num. distributiv)
Plecau câte zece. 2. (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse de la unsprezece până la nouăsprezece)
Cincisprezece. ♦ (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse de la douăzeci până la nouăzeci și nouă)
Patruzeci și trei. —
Lat. decem.