zbughi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [
Var.:
zbúghia interj.] –
Et. nec.zbughi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV.
Tranz. (În
expr.)
A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La
imper.; cu valoare de
interj.)
Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. – Din
zbughi1.zbughi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZBUGHÍ2, zbughésc, vb. IV.
Tranz. ~ (din
zbeg)
zbughi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zbughi1 interj.
zbughi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zbughí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
zbughésc, imperf. 3 sg.
zbugheá; conj. prez. 3
să zbugheáscăzbughi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV.
Tranz. (În
expr.)
A o zbughi = a o lua deodată la fugă. ◊ (La
imper., cu valoare de
interj.)
Înjugă boii la car și zbughi-o, băiete! (ȘEZ.) – Din
zbughi1.zbughi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [
Var.:
zbúghia interj.]
zbughi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un
loc. [
Var.:
zbúghia interj.] —
Et. nec.zbughi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZBUGHÍ2,
zbughesc, vb. IV.
Tranz. (în
expr.)
A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La
imper.; cu valoare de
interj.)
Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. — Din
zbughi1.