zaraf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZARÁF, zarafi, s. m. (
Înv.)
1. Persoană care se îndeletnicea cu schimbul banilor;
p. ext. cămătar.
2. Casier al vistieriei. – Din
tc. sarraf.zaraf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zaráf (-fi), s. m. – Cămătar. bancher. –
Mr. săraf, megl. zăraf. Tc. (
arab.)
sarraf (Roesler 592; Șeineanu, II, 386; Ronzevalle 110),
cf. ngr. ζαράφι,
alb.,
bg.,
sb. saraf. –
Der. zărăfie, s. f. (localul zarafului; cămătărie);
zaraflîc, s. n. (schimb, speculație cu bani).
zaraf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zaráf (înv.) s. m., pl.
zaráfizaraf (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZARÁF, zarafi, s. m. (
Înv.)
1. Persoană care se îndeletnicea cu schimbul banilor;
p. ext. cămătar.
2. Casier al vistieriei. –
Tc. sarraf.zaraf (Dicționaru limbii românești, 1939)zaráf m. (vechĭ și
saraf, d. turc.
saraf, ar.
sarraf; ngr.
saráfis, alb. bg. sîrb.
saraf). Schimbător de banĭ în schimbu unuĭ mic folos. V.
bancher, tîrgar.zaraf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zaraf m.
1. bancher (azi mai mult ironic):
zarafii armeni și ovrei năpădesc pe cel căzut GHICA;
2. cel ce schimbă bani (în piață). [Turc. SARAF].
zaraf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZARÁF, zarafi, s. m. (
înv.)
1. Persoană care se ocupa cu schimbul banilor;
p. ext. cămătar.
2. Casier al vistieriei. — Din
tc. sarraf.